O vizită prin trecutul cetăţii şi al oraşului Oradea

Data publicării:
vizita muzeu cetate

Muzeul Cetăţii şi al oraşului Oradea este locul în care şi-au dat întâlnire trecutul cu prezentul. Deschis de doar câteva luni, instituţia găzduieşte o serie de expoziţii temporare şi permanente. În spaţiile reabilitate sunt expuse colecţii de obiecte vechi, fotografii sau pirogravuri, unele chiar de pe vremea comunismului. În plus, turiştii pot să afle tainele Palatului Princiar, sălii cu grifoni ori cele ale Lapidariumului de la subsol.

Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea a fost deschis în luna mai a acestui an. În doar o jumătate de an, muzeografii au reuşit să amenajeze o parte dintre galeriile dedicate expoziţiilor permanente şi temporare.

"Suntem în faza în care punem piatră peste piatră, cărămidă peste cărămidă, pentru a avea în următorii doi ani un muzeu care să acopere o suprafaţă de peste 6 mii de metri pătraţi. Momentan, avem formate câteva module din ceea ce ne-am propus, respectiv partea de istorie a cetăţii, partea de lapidarium", explică Dumitru Sim, directorul Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea.

În spaţiile muzeului au fost amenajate, printre altele, o secţie dedicată istoriei fotografiei orădene, o galerie cu obiecte pirogravate, un lapidarium şi săli cu obiecte vechi descoperite în timpul săpăturilor arheologice.

"- Cum vi se par expoziţiile pe care le găzduieşte muzeul?
- Deosebit de interesante şi sunt instructive şi îmi pare foarte, foarte bine că se păstrează această tradiţie pentru noua generaţie."

"Oradea este splendidă, am găsit-o chiar extraordinară. Cetatea încă nu am vizitat-o toată, am ajuns doar în partea asta de expoziţie, interesantă; nu am mai văzut niciodată o expoziţie fotografică şi cu aparatura aia veche."

Muzeul este deschis de marţi până duminică, între orele 9 şi 17. Taxa de vizitare este de 5 lei, la care se adaugă alţi 5 lei pentru cei care vor să fie însoţiţi de ghid.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă, Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri