Sari la conținut

Operaţiunea „Torino". Un bihorean ce racola tinere pentru prostituţie în Italia, trimis în judecată

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane susţin că bărbatul ar fi acţionat în perioada 2011 - 2014. Atunci ar fi făcut trei tinere din Bihor să se îndrăgostească de el, după care le-a constrâns să meargă în Italia, unde au practicat prostituţia în Torino.

„Tinerele astfel recrutate erau cazate în locaţii închiriate de cel în cauză şi instruite cu privire la valoarea tarifelor care urmau a fi pretinse clienţilor pentru serviciile sexuale prestate, acestea fiind cuprinse între 30 - 80 euro, în funcţie de preferinţele clienţilor", au transmis anchetatorii într-un comunicat.

Sub pretextul că în zonă operează şi alţi proxeneţi, bărbatul le-a cerut fetelor să îi predea banii imediat după ce îi primeau de la clienţi. Aşa a reuşit să adune peste 136 de mii de euro, din care şi-a cumpărat şi un imobil.

Procurorii DIICOT Oradea l-au trimis pe bihorean în judecată în stare de arest sub acuzaţiile de trafic de persoane şi trafic de minori prin obligarea la practicarea prostituţiei. În cadrul anchetei poliţiştii şi procurorii români au cooperat cu autorităţile judiciare din Danemarca şi Italia.

Editor web: Adrian Laboş