ORADEA. 100 de copii au prezentat o piesă de Ziua Mondială a Teatrului de Păpuși

Data publicării:
spectacol papusi

La Teatrul Arcadia din Oradea copiii au dat frâu liber imaginației. Timp de 5 minute, cât a durat o scenetă, au încercat să cucerească publicul format din actori și părinți.

- Cât de bine te-ai simțit tu pe scenă?
- Foarte bine, pentru că tot am repetat acasă. Mi-a plăcut că am știut tot și am așteptat foarte multe zile."

Florian Silaghi, organizatorul acţiunii: "Vârsta de 6-12 ani mie mi se pare că e una dintre cele mai prolifice și mai creatoare. Nu numai mulțumit am fost, am fost și încântat de fiecare moment în parte."

Cu replicile inspirate din povești, cântece și fabule i-au impresionat pe spectatori. La fel și păpușile.

"Am cumpărat o lingură de lemn, apoi am cumpărat ochi mobili, i-am lipit. Am făcut sprâncene, i-am făcut nas, i-am făcut gură, am colorat cu markerul negru părul", povesteşte o fetiţă.

"Am făcut păpușica dintr-un material galben și roșu, puțin portocaliu. După ce le-am tăiat și am făcut forma rățuștii, le-am cusut și am pus înăuntru puțină vată să pară mai real", spune altă fetiţă.

"Sunt confecționate din pet-uri, hârtie glasată, hârtie crepnată, aracet, așa cum au văzut și ei la emisiunile speciale pentru copii", spune Gențiana Bandi, profesoară la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Popești.

Evenimentul pus la cale de 100 de copii din Oradea, dar și din împrejurimi a venit la inițiativa Teatrului Arcadia. A fost modul in care artișii s-au gândit să marcheze Ziua Mondială a Teatrului de Păpuşi, sărbătorită în fiecare an, pe 21 martie.

Reporter: Diana Grad
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri