ORADEA. Acţiuni dedicate anului jubiliar Sfântul Ladislau

Data actualizării: Data publicării:
sfantul ladislau

În 2017 se împlinesc 825 de ani de la canonizarea Sfântului Ladislau, considerat în tradiţia bisericii romano-catolice drept întemeietor al episcopiei orădene şi ctitorul primei catedrale a acesteia. Pentru a celebra acest eveniment, reprezentanţii episcopiei romano-catolice vor organiza în luna mai mai multe acțiuni culturale și religioase.

Printre acestea se numără o expoziţie, un concert de muzică ecleziastică și o proiecţie în aer liber despre viaţa Sfântului Ladislau.

Pe 14 mai peste 3000 de turişti sunt aşteptaţi la un pelerinaj impresionant.

Laszlo Bocskei, episcopul romano-catolic de Oradea: "O procesiune pe care până acum o făceam doar aici, în jurul Parcului Petofi. Acum, fiind un an jubiliar, ne-am gândit să începem de aici, de la bazilică, şi să o încheiem în Cetatea din Oradea, acolo unde este leagănul episcopiei catolice."

Florin Birta, viceprimarul Oradei: "Vrem să devenim un oraş turistic. La acest pelerinaj sunt aşteptaţi peste 3000 de pelerini, nu doar din ţară, ci şi din afara ţării noastre. E un lucru important pentru noi."

Mihai Jurca, directorul Agenţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune: "Sfântul Ladislau se întoarce acasă, ne bucurăm de acest lucru. E un eveniment, cultural, istoric major şi cred că oamenii de acum ar trebui să îşi cunoască trecutul aşa cum este el."

Toate evenimentele vor fi realizate cu sprijinul Primăriei Oradea.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri