ORADEA. Concert de muzică klezmer în Sinagoga Zion

Data actualizării: Data publicării:
hakeshet Klezmer Band
foto: Facebook Hakeshet Klezmer Band Oradea

Concert de excepţie aseară, în Sinagoga Zion din Oradea. Cel mai mare lăcaș de cult de tip neolog din Europa de Sud-Est s-a dovedit neîncăpător pentru iubitorii muzicii klezmer. Stilul antrenant și vioi i-a încântat pe orădenii care au venit să-i asculte pe artiștii din trupa Hakeshet Klezmer Band.

Cunoscută peste tot în lume, muzica klezmer este un simbol al culturii evreilor. În Oradea activează una dintre cele mai cunoscute formații de gen: Hakeshet Klezmer Band. Duminică seara, grupul format din șase instrumentiști și o solistă a umplut sinagoga Zion din Oradea.

"Cântăm muzică tradițională evreiască, muzică ce are rădăcinile în muzica popoarelor cu care evreii au trăit. Se aseamănă cu muzica tradițională românească, cu muzica populară din Basarabia", spune Nicolae Levi, violonist.

Publicul a fost impresionat de ritmul melodiilor și de emoțiile transmise de artiști.

"Este o muzică antrenantă, plină de energie, de viață și acest lucru îmi place de fapt."

"Prima dată am venit să văd sinagoga și îmi place klezmerul, muzica."

"- Cum le-ați descrie muzica?
- Veselă, plină de ritm."

"Încercăm să profităm de prilejul acesta, de-a asculta muzica unui popor care a avut mult de suferit, dar totuși Dumnezeu s-a îndurat de el."

Sinagoga Zion a fost reabilitată în totalitate și redeschisă publicului în urmă cu un an. Astăzi lăcașul de cult a fost transformat într-o sală multifuncţională în care au loc expoziţii, lansări de carte şi concerte.

"Acum, de când s-a deschis sinagoga neologă de aici, concertăm tot mai des și ne face mare plăcere pentru că vedem în sală foarte, foarte multă lume", a recunoscut Cătălin Chirilă, clarinetist.

Hakeshet Klezmer Band a luat ființă în aprilie 2005, iar de atunci a concertat în cadrul mai multor festivaluri din țară, dar și în Ungaria, Israel și Argentina. Trupa a avut un rol important şi în musicalul de succes al Teatrului Regina Maria, "Scripcarul pe acoperiş".

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiță
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri