Sari la conținut

ORADEA. Ora Pământului, marcată cu fanfară, lumânări şi torţe

La ora 20:30 peste centrul orașului s-a lăsat întunericul. La lumina lumânărilor, cei peste 100 de participanţi au asistat la reprezentaţia fanfarei militare de pe platoul din faţa Primăriei.

"Este un eveniment minunat. Arată că ne pasă. Ne pasă de mediul înconjurător, ne pasă de ceea ce e adecvat, vrem să-i facem pe oameni să fie conștienți că electicitatea este, de fapt, o comoditate", explică Ulrich Hoffmeister, organizator al acţiunii.

"De la an la an constatăm o creștere în numărul participanților un mult mai mare interes, atât al instituțiilor din Oradea, cât și al ONG-urilor. Am observat chiar un interes al societăților", spune Alexandra Revnic,coordonatoarea proiectului.

Ziua Pământului a fost sărbătorită pentru prima oară la Sydney, în 2007. Oradea și București au fost primele două orașe din România care s-au alăturat acestei campanii, un an mai târziu.

reporter: Ariadna Bălăian
operator: Robert Rezmuves
editor web: Adrian Laboş