Sari la conținut

ORADEA | Parcarea ilegală se plăteşte scump: aproape 900 de lei

După un an de pauză, serviciul de ridicări auto este din nou funcţional în Oradea. Şi a făcut victime încă din primele două zile în care autoutilitara Serviciului de Parcări a ieşit în oraş. Zeci de şoferi au fost nevoiţi să plătească fiecare aproape 900 de lei ca să-şi recupereze maşinile. Suma cuprinde taxa de ridicare şi amenda pentru parcare în loc interzis. Prea scump, spun contravenienţii.

„Soferul maşinii care tocmai este ridicată a decis să o lase parţial pe trotuar, partial într-o zonă interzisă parcării marcată prin linie haşurată, dar şi prin însemne rutiere”, a explicat Bogdan Costea, reporter Digi 24 Oradea.

Un gest care îi costã scump pe şoferii prinşi în neregulã.

„Taxa de ridicare a unei maşini parcate neregulamentar este de 300 de lei, plus taxa de depozitare de doi lei pe oră”, a anunţat Florin Birta, viceprimarul Oradei.

La asta se adaugã sancţiunea datã de Poliţie pentru parcare neregulamentarã: 580 de lei, contravaloarea a patru puncte de amendã. În total aproape 900 de lei. Bani pe care deja trebuie sã-i achite zeci de şoferi ale cãror maşini au fost ridicate din oraş în primele douã zile ale lunii.

„Mi se pare foarte injust preţul ce trebuie plătit pentru amendă şi ridicare.”

„În Italia, ca să poţi ridica un autovehicul, trebuie să încurce traficul, să împiedice trecerea altor maşini. Nu e suficientă tabla unde scrie că se ridică maşini”, susţine un cetăţean italian.

Reprezentanţii Primãriei spun cã în perioada în care ridicarea maşinilor a fost suspendatã s-au înmulţit cazurile vehiculele parcate necorespunzãtor au blocat traficul.

„Până la apariţia Hotărârii de Guvern de la finalul anului trecut au existat o serie de sesizări din partea cetăţenilor şi nemulţuniri la adresa celor care parcau neregulamentar, blocau traficul şi diverse accese auto”, susţine Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Ridicarea maşinilor este permisã din nou începând cu 1 februarie. În Oradea cei cãrora le-au fost ridicate maşinile le pot recupera din parcarea situatã pe Strada Academiei, în spatele bazei Voinţa.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves