Sari la conținut

ORADEA. S-a redeschis cea mai mare sinagogă din țară. Lăcaşul de cult a fost reabilitat cu fonduri europene

În jur de 300 de persoane au participat la inaugurarea oficială a lăcaşului de cult vechi de mai bine de 130 de ani. Momentul cel mai aşteptat al serii a fost cel în care s-a citit o scrisoare a evreilor orădeni care datează din anul 1878 destinată împăratului Austro-Ungariei, Franz Joseph I.

"Atât dulapul Torei, cât şi orga care vor fi construite în această biserică a Domnului să-şi poată practica religia, în orice condiţii, în condiţii de libertate a cultului."

Lucrările la Sinagoga Zion din Oradea au început în toamna anului 2013, după ce, timp de aproape 20 de ani, construcţia a fost lăsată în paragină. Datorită unui proiect derulat în parteneriat cu autorităţile din oraşul maghiar Debreţin, lăcaşul a fost inclus într-un program de reabilitare cu bani europeni. Lucrările au costat 1,6 milioane de euro. Autorităţile locale sunt decise să o includă acum într-un traseu turistic.

"Foarte mult din efortul care s-a depus pentru consolidarea şi restaurarea este astăzi imposibil de apreciat tocmai datorită problemelor structurale care le-am întâmpinat, pe care clădirea le suferea înainte de intervenţie; de aceea foarte multe dintre soluţiile adoptate şi foarte costisitoare, în acelaşi timp, sunt practic astăzi invizibile", a explicat arhitectul Cristian Puşcaş.

Sinagoga construită în 1878 a servit comunitatea evreiască până în urmă cu mai bine de un deceniu. Din cauza nivelului de degradare în care se afla, clădirea risca să se prăbuşească, spun autorităţile locale, care sunt decise acum să o includă într-un traseu turistic.

"Este o perlă a oraşului, se încadrează în splendida arhitectură care există în împrejurimi. Această sinagogă se va folosi în continuare ca un lăcaş de cult al religiei mozaice, cu ocazia marilor sărbători, unde se impune o clădire sau o locaţie specială", a precizat Felix Koppelman, preşedintele Comunităţii Evreilor din Oradea.

În cadrul aceluiaşi proiect european a fost reabilitată şi o sinagogă din oraşul maghiar Debreţin, costul proiectului fiind de aproximativ 330 de mii de euro.

Reporter: Anca Deac
Operator: Robert Rezmuves