Sari la conținut

Oradea, ziua 9 | Zeci de oradeni au manifestat miercuri

Deşi într-un număr redus, orădenii au ieşit în stradă şi aseară ca să ceară demisia Guvernului. În jur de 40 de persoane s-au strâns în Piaţa Unirii şi au scandat lozinci împotriva Executivului condus de Sorin Grindeanu.

Protestatarii susţin că Guvernul a făcut un abuz încercând să schimbe codurile penale printr-o ordonanţă de urgenţă. Drept urmare, ei consideră că întreg cabinetul trebuie să-şi dea demisia.

"Nu degeaba au girat acel Guvern, se comportă ca acel Guvern pe care l-au susţinut astăzi în Parlament şi cerem, în continuare, demisia Guvernului, pentru că oamenii aceştia, dacă continuă pe aceeaşi cale... Chiar şi preşedintele Iohannis, cu ocazia discursului în Parlament nu a exclus la un moment dat, depinde cum vor evolua lucrurile, anticipatele", a declarat un protestatar.

"Nu mai vrem să trăim în minciuni. Eu am doi copii, pentru viitorul lor, în primul rând. Am tot fost duşi cu zăhărelul, eu am fost şi în Revoluţia, am avut 14 ani. Acum am avut ocazia să vin cu fiică-mea de mână, tot de 14 ani. Ce se întâmplă, se repetă istoria? Cerem demisia, dar în primul rând, să se termine cu corupţia în ţara noastră", a spus o doamnă prezentă în Piaţa Unirii.

Manifestanţii vor protesta şi în zilele următoare, autorizaţia fiind valabilă până în 15 februarie.

Reporter: Anca Deac
Operator: Robert Rezmuves