Sari la conținut

Orădenii, invitaţi la "Primăvara din grădină"

Fructe şi legume autohtone, promovate la un festival programat în acest weekend, în Oradea. Este ceea ce încearcă să facă organizatorii evenimentului Primăvara din Grădină, locul unde producătorii bihoreni vor intra în contact direct cu clienţii. Le vor oferi fructe şi legume la preţuri decente dar şi diferite concursuri. Atracţia principală va fi o salată uriaşă preparată într-un vas de 2.000 de litri.

În cadrul festivalului care va avea loc la sfârşit de săptămână în Cetatea Oradea vor fi promovate atât produsele locale proaspăt culese, cât şi cele procesate. 30 de producători bihoreni au confirmat prezenţa, grupaţi în cinci regiuni, în funcţie de zona de unde provin.

Un produs proaspăt după trei zile îşi pierde major fito-hormonii, îşi pierde major zona de vitamine. Mâncăm foarte multe produse moarte, deşi ele arată bine. Sunt conservate cu tot felul de principii", susţine Dorin Popa, preşedintele Asociaţiei pentru Cercetarea şi Promovarea Produselor Agroalimentare.

"Chiar şi în hotărârea de Consiliu Local pentru ocuparea locurilor în cadrul evenimentelor, producătorii locali beneficiează de o reducere de 30% la tarifele de ocupare a domeniului public", a precizat Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune.

Deschiderea oficială va avea loc vineri, la ora 18, printr-un concert susţinut de orchestra Filarmonicii din Oradea.

În cadrul festivalului, organizatorii vor găti sâmbătă o salată uriaşă într-un vas de două mii de litri, realizată cu legume exclusiv din Bihor.

Tot pentru a promova ideea de mâncare sănătoasă, elevii din nouă licee din Bihor se vor întrece într-o competiţie gastronimică. Duminică, tinerii vor învaţă să gătească ceva uşor alături de chef Tiberiu. Atmosfera va fi animată de recitalurile susţinute de trupele Taxi şi de Adda.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş