Parcurile industriale din Oradea, motor al economiei locale

Data publicării:
parcuri industriale

Parcurile industriale s-au dovedit un motor al economiei orădene. În aproape zece ani, 70 de companii au creat în cele trei astfel de zone peste şase mii de locuri de muncă. În plus, în bugetul local au intrat peste şapte milioane de lei numai din impozitele pe salariile angajaţiilor din parcurile industriale.

Raul Silaghi este inginer o firmă din primul parc industrial al Oradei, unde s-a angajat acum nouă luni. Face naveta de la 15 de kilometri distanţă, dintr-o localitate învecinată.

„Compania noastră oferă transport inclus chiar şi mai departe decât Sînmartin. Aici, la noi, în Oradea, dacă în zona aceasta s-a dezvoltat mai mult parcul industrial, acum asta e, nu avem ce să facem”, spune inginerul.

Primul parc industrial din Oradea era inaugurat în 2008, iar de atunci au mai fost deschise două. În total, 230 de hectare de hale şi clădiri de producţie.

În cei aproape 10 ani de existenţă, în cele trei parcuri industriale din Oradea au venit 76 de companii, din care o treime sunt autohtone.

Investitorii au creat peste 6 mii de locuri de muncă.

„Acum şapte ani eram o sută de oameni - când am construit fabrica, acum suntem 1400. Aducem deja, în acest moment, oameni de la 70, 80, 90 de kilometri distanţă din judeţ, deci transportul este asigurat de noi”, a precizat Cornel Greguş, directorul general al unei firme.

Sunt şi alte beneficii asigurate de angajatori, spune Alina Silaghi, directorul ADLO: „Există siguranţa locului de muncă, există o deschidere a companiilor faţă de angajaţii lor, ei încearcă să şi-i fidelizeze.”

Adrian Certezean este administratorul unei firme orădene care comercializează pantofi. Pentru că lucrează cu furnizori străini, un avantaj important este distanţa scurtă de graniţa cu Ungaria. Aşa că a investit aproximativ 2,5 milioane de euro în sediul aflat în unul din parcurile industriale.

„Este acea facilitate fiscală care e importantă, cea legată de reducerea impozitului, impozitul pe clădire; dar nu aceste facilităţi ne-au convins neapărat, ci aceea de a putea avea un teren optim, cu infrastructură adiacentă şi să putem achiziţiona acest teren”, a explicat patronul.

„Noi am încercat în parcurile industriale să obţinem un echilibru între ceea ce înseamnă investiţii autohtone şi investiţii străine. Încercăm să sprijinim, sigur, şi firme mai micuţe, cu tradiţie în Municipiul Oradea”, a precizat directorul ADLO.

Municipalitatea a investit 40 de milioane de lei în infrastructură şi utilităţi. 80% din sumă a fost asigurată din fonduri europene.

„Am depus proiecte pe fonduri europene şi am adus utilităţi, într-o primă etapă în valoare de 31 de milioane de lei, care a însemnat o reţea de drumuri interioare, reţea de alimentare cu apă şi canalizare, iar în etapa a doua am avut o investiţie de nouă milioane de lei”, susţine Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Rezultatul s-a văzut şi în vistieria oraşului. Numai din cota defalcată din impozitul pe salariile din parcurile industriale s-au strâns aproape 4 procente din bugetul primăriei, adică peste 7 milioane de lei.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri