Pelerini spre Ţinutul Secuiesc. Un tren special a trecut prin Oradea în drumul său spre Şumuleu Ciuc (Harghita)

Data publicării:
tren pelerini

A fost agitaţie şi aglomeraţie preţ de câteva minute pe peronul gării din Oradea, unde un tren special cu sute de călători din Ungaria a oprit în drumul lui spre Harghita, unde are loc pelerinajul anual de Rusalii. Din vagoane, turiştii au fluturat steaguri şi i-au salutat pe cei veniţi să-i întâmpine pe peron. 

"Mergem spre Şumuleu Ciuc cu acest tren special, e pentru prima oară. De-abia aştept să ne întâlnim cu lumea care ne aşteaptă acolo."

"Mergem la Şumuleu Ciuc, să o vizităm pe Fecioara Maria. Ne pregătim trupeşte şi sufleteşte pentru această mare reuniune."

Câteva zeci de orădeni au venit să-i întâmpine pe oaspeţi. "Acum e al patrulea an când vine acest tren şi în fiecare an se adună foarte mulţi oameni."

Procesiunea la care vor participa se va desfăşura sâmbătă pe muntele de la Şumuleu Ciuc şi va reuni mii de credincioşi catolici. Pelerinajul de Rusaliile catolice este considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est. Istoria lui se leagă de încercarea principelui Transilvaniei, Ioan Sigismund, de a impune secuilor, în 1568, religia unitariană.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri