Sari la conținut
News Alert

Percheziţii DIICOT la o grupare suspectată de implicare în evaziune fiscală

Potrivit unui comunicat al DIICOT, între 2010 - 2013 grupul a săvârşit mai multe infracţiuni de evaziune fiscală constând în sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat de către societăţi comerciale având ca obiect de activitate lucrări de construcții.

"Grupul de societăţi (în prezent în procedură de insolvenţă) a înregistrat facturi fiscale de achiziţie fără conţinut economic de la trei societăţi comeriale de tip „tampon (buffer)”. Rolul acestor societăţi a fost acela de a crea o aparenţă de veridicitate relaţiilor comerciale declarate în relaţiile cu beneficiarul final (grupul de societăţi comerciale). În realitate, reprezentanţii grupului de firme au controlat activitatea societăţilor comerciale „tampon”, acestea fiind administrate de către angajaţi sau colaboratori ai grupului", au explicat procurorii cum au operat suspecţii.

La rândul lor, firmele tampon au înregistrat achiziţii de la alte trei societăţi fantomă, cu scopul de a supradimensiona costurile. În acest fel, beneficiarii circuitului înregistrau cheltuieli artificiale, prin adăugarea unui adaos comercial de către fiecare firmă „fantomă”.

Anchetatorii au date care indică faptul că grupul de firme a participat la mai multe licitaţii prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice ca să-şi adjudece contracte de lucrări finanţate cu fonduri publice. "Printre unităţile administrativ-teritoriale beneficiare ale contractelor de achiziţie adjudecate de către grupul de societăţi comerciale au fost identificate mai multe primării de pe raza judeţului Bihor", spun procurorii DIICOT. Printre aceste primării se numără cele din Abram, Marghita, Cetariu, Suplacu de Barcău şi Tulca.

Prejudiciul total estimat în acest caz este de 6 milioane de lei. La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Oradea urmează să fie aduse 7 persoane pentru audieri.

Redactor: Bogdan Băcilă
Editor web: Adrian Laboş