Sari la conținut

Percheziţii în cazul unei reţele de trafic de migranţi

Procurorii DIICOT au date că în acest an membrii grupului au găzduit şi au transportat peste graniţă migranţi de origine siriană. Pentru fiecare dintre ei primeau între 8.000 şi 10.000 de euro.

Fiecare component al reţelei avea un rol bine definit. „Liderul grupului infractional organizat, cetăţean turc, a coordonat, atât direct cât şi prin intermediul unor alte persoane, activitatea infracţională a membrilor grupului care se ocupau cu transportarea, cazarea si călăuzirea peste frontiera de stat a României a migranţilor, care, odată ajunşi ilegal in Ungaria, erau preluaţi de alţi membri ai gruparii şi transportaţi până la destinaţie, în state ale Uniunii Europene", susţin anchetatorii.

Pe lângă aceaasta, şeful reţelei a racolat migranti de origine siriană, cărora le-a asigurat transportul şi călăuzirea din Turcia prin Bulgaria până în România. În ţara noastră erau preluaţi de alte persoane, sirieni sau turci, care îi cazau şi îi transportau prin ţară.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu poliţişti din cadrul ITPF Oradea şi Poliţia Bihor, cu suportul SRI şi SIPI Bihor.

Editor web: Adrian Laboş