Sari la conținut

Pericolul din iarbă. La Spitalul Judeţean din Oradea au apărut primele cazuri de muşcături de căpuşă

De la încălzirea vremii nu trece zi fără ca la spitalul judeţean din Oradea să nu se prezinte măcar o persoană muşcată de căpuşe. Deşi nu sunt dureroase, aceste muşcături pot fi foarte periculoase.

"Sunt riscuri de transmitere a unor boli, de aceea este bine să se adreseze medicului, fie medic de familie, fie la urgenţe, şi, în funcţie de situaţie, să se aplice conduita la indicaţia medicului", atrage atenţia dr. Jenica Criste, medic specialist UPU.

Cazurile de muşcătură de căpuşă au loc în timpul unei simple ieşiri în natură, în pădure sau în parc. Tocmai de aceea, specialiştii îi sfătuiesc pe iubitorii de natură să îşi ia măsuri de precauţie.

"Ca şi măsuri ce pot fi luate, aplicarea de spray-uri înainte de a merge la iarbă verde cu substanţe care ucid căpuşele, purtarea de îmbrăcăminte de culoare deschisă care să acopere toată suprafaţa corporală", susţine dr. Dorel Tîrţ, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor.

"Pentru protejarea împotriva căpuşelor trebuie utilizat spray-ul sau există şi brăţări pentru protecţie", spune Eugenia Hamza, farmacistă.

Mulţi însă dintre cei care ies la iarbă verde ignoră sfaturile specialiştilor.

"În niciun fel, deci chiar în niciun fel nu mă protejez."

"Avem grijă, ne luăm pantaloni lungi."

Căpuşele trebuie îndepărtate imediat ce au fost descoperite, în întregime, deoarece numai aşa se poate preveni transmiterea unor boli, spun medicii. Cea mai gravă este Lyme sau boala cu 1000 de feţe, care afectează întregul organism şi care poate fi chiar fatală.

"Unii le extrag acasă şi nu reuşesc să le extragă în totalitate, rămâne tocmai capul căpuşei care menţine o stare de corp străin în locul respectiv care duce la inflamaţii şi nu s-a rezolvat problema în totalitate", explică dr. Jenica Criste.

Pentru a preveni înmulţirea căpuşelor, proprietarii de terenuri sunt sfătuiţi să şi le salubrizeze şi amenajeze prin îndepărtarea frunzelor căzute şi prin tăierea vegetaţiei şi a tufelor.

Reporter: Anca Deac
Operator: Cristian Rusu
Editor web: Adrian Laboş