Persoanele cu dizabilităţi, dificultăţi la angajare

Data publicării:
dizabilitati angajare

Găsirea unui loc de muncă este o încercare pentru milioane de români. Sarcina devine aproape imposibilă dacă ne referim la persoanele cu dizabilităţi care vor să se angajeze. Totul în ciuda unor politici oficiale care subvenţionează angajatorii care încheie contracte cu oameni cu nevoi speciale.

Magdalena Simionaş are 33 de ani şi, în ciuda unui handicap de gradul întâi, munceşte cot la cot cu sute de alte femei la o fabrică de textile. Sarcina sa este să verifice şi să corecteze imperfeţiunile sacourilor.

"Îmi place ce fac: curăţ aţa de pe costum. Îmi place foarte mult. Nu, nu este greu, este foarte uşor."

Deşi a terminat şcoala profesională la specializarea horticultură, Magdalena nu a lucrat niciodată în acest domeniu. Unii angajatori se feresc să angajeze persoane cu dizabilităţi, recunoaşte femeia.

"Este un efort pentru o companie pentru a angaja astfel de persoane pentru că productivitatea poate fi la început mai scăzută, atenţia ce trebuie acordată e un efort, valoarea adaugată ce pot aduce aceste persoane la început poate fi scăzută", explică directorul AJOFM Bihor, Csaba Bekesi.

În ultimele 12 luni în toată ţara au fost angajate doar 168 de persoane cu dizabilităţi. 38 dintre ele, în judeţul Bihor.

"Costurile neintegrării pentru societate sunt mai mari decât ale integrării. Bineînţeles că nu este sarcina angajatorilor care (...) să angajeze aceste persoane cu handicap, este datoria statului", susţine sociologul Adrian Hatos

Totuşi, sunt şi angajatori care nu se feresc de persoanele cu handicap. Au şi sprijinul statului, care le oferă lunar, timp de un an şi jumătate, câte 500 de lei pentru fiecare astfel de angajat. Din 1 decembrie 2016 subvenţia va creşte la 900 de lei.

"Avem poziţii care necesită acele munci repetitive, drept urmare, am angajat, suntem satisfăcuţi de aceste servicii", susţine Tudor Zamfirescu, asistent manager al unei firme de textile.

Reprezentanţii AJOFM au identificat şi un paradox pe piaţa muncii din România: unele persoane cu handicap evită să se angajeze din această poziţie, de teamă să nu-şi îngusteze şansele de integrare socială.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri