Sari la conținut
News Alert

Peste 1000 de alergători la Digi Oradea City Running Day

Semimaratonul Digi Oradea City Running Day se va desfăşura pe 20 septembrie şi este împărţit în mai multe curse. Cea mai lungă se desfăşoară pe o distanţă de 21 de kilometri, pe străzile din centrul oraşului, şi este destinată celor care au împlinit deja 16 ani. Traseul porneşte din faţa Teatrului Regina Maria, trebuie parcurs în cel mult trei ore, şi este schimbat faţă de anii trecuţi din cauza lucrărilor care au loc în municipiu.

"Pentru că traseul vechi a fost omologat de Federația Română de Atletism, eu personal și colegii mei din organizare ne-am străduit să aducem exact aceeași distanță înapoi pe circuit care va fi ca în fiecare an marcat", explică Jozsef Deme, organizatorul semimaratonului.

Competiția are și o secțiune de ştafetă, la care firmele din oraş şi-au putut înscrie echipe formate din câte patru angajaţi.

"Dacă cunoști o persoană mult mai bine pe lângă serviciu, cât și personal, eu zic că poți să colaborezi mai bine în echipă; de asemenea crește și eficiența."

Organizatorii au pregătit şi două probe individuale, de 5 şi 10 kilometri, dar şi o cursă dedicată doar copiilor. Kenya, Ungaria, Cehia, Spania, Finlanda și Austria vor avea alergători care vor participa la Digi Oradea City Running Day.

"Ne bazăm pe edițiile anterioare în primul rând, fiindcă foarte mulți alergători care au venit din străinătate au plecat cu o impresie foarte bună. Așteptăm peste o mie de participanți - fără cursa copiilor, deci ne numărăm printre orașele mari de organizare", consideră Istvan Szokolsky, vicepreședintele Clubului Sportiv Xterra Sport Bihor.

"Vă dați seama că dacă sportivii au venit până la noi să alerge pe străzile Oradei, cred că este un semnal foarte pozitiv în ceea ce privește popularitatea acestui eveniment", este de părere Istvan Huszar, viceprimarul Oradei.

Organizatorii au anunţat că doritorii se pot înscrie la semimaraton chiar şi înainte de startul curselor, la un stand special amenajat. Toţi copiii vor primi câte o medalie, iar primii cinci clasați în cursele adulţilor vor primi și un premiu în bani. Fondul total de premiere este în acest an de 11 mii de lei.

Reporter: Mariana Gurgu
Operator: Gabor Szilagyi