Piaţa Cetate, modernizată cu 252.000 de euro

Data publicării:
piata Cetate 301014

Cu noua investiţie făcută în Piaţa Cetate, comercianţii câştigă timp. Nu mai trebuie să piardă ore întregi cu împachetatul şi despachetatul mărfii, pe care o depozitează în module.

"Lăzi, saci, cântarul, marfă ce rămâne. E mai bine într-un fel că avem unde lăsa."

Pe timpul verii situaţia mărfurilor se complică, spun vânzătorii.

"Nu se strică iarna. Vara se strică, pentru că vara îi ca în cuptor, ca în solar."

Ca să evite această situație, Administraţia Domeniului Public a montat o copertină uşoară pe structură metalică în mai multe sectoare. Doar la sectorul legume-fructe copertina a rămas aceeaşi, dar și aceasta a fost acoperită cu un material care o protejează.

"E bună în condiţii de primăvară, toamnă, iarnă. Mai puţin bună în timpul verii, dar, pentru a realiza condiţii bune şi în timpul verii am găsit o soluţie: tratăm suprafaţa exterioară a copertinei cu dispersit de exterior şi dă rezultate foarte bune", susţine Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public Oradea.

Lucrările de modernizare au cuprins şi asfaltarea aleilor şi a platformelor, dar şi închiderea unor sectoare.

"Ne-o îngrădit aici, nu ne e mai frig. Bătea vânt aici, zăpadă, ploaie. Acum va fi frumos peste iarnă."

Valoarea totală a investiţiei depășește 252 de mii de euro, bani alocați din bugetul propriu al Administrației Domeniului Public.

Reporter: Diana Grad
Operator: Darius Pop
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri