Sari la conținut

Pista de atletism a stadionului „Tineretului" va purta numele Iolandei Balaş-Soter

Iolanda Balaş a declarat în dese rânduri că se simte legată de Oradea prin prietenia pe care a avut-o cu fosta sa adversară, Irma Kiss, cât şi prin cele două concursuri la care a participat în oraş.

„Iolanda Balaş a fost prezentă la Oradea în anii '60, mai precis între cele două olimpiade. Între olimpiada de la Roma din 1960, respectiv olimpiada de la Tokyo - 1964, a participat la un meci cu Polonia, meci care, de fapt, s-a şi disputat pe stadionul Crişul", rememorează Dan Matei, directorul LPS Bihorul.

Înaintea concursului oficial dintre cele două naţionale, Iolanda Balaş a cerut să se antreneze pe stadionul „Tineretului", unde la una din sărituri a reuşit să stabilească un nou record, neomologat însă. Un motiv în plus pentru ca întreaga bază sportivă să poarte numele marii campioane.

„Este o idee care poate fi îmbrăţişată. Până la urmă şi stadionul, de ce, pentru că a sărit 1,88 metri care la vremea respectivă reprezenta un record mondial. Poate onora cu numele această bază", este de părere Dan Matei.

Demersurile în acest sens au fost pornite deja de LPS Bihorul, care în zilele următoare va lua legătura cu familia Iolandei Balaş.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Constantin Gheorghiţă