Poliţist arestat pentru luare de mită

Data publicării:
catuse

Fapta de care este acuzat poliţistul s-a petrecut pe 20 octombrie, când agentul a oprit în trafic un pădurar, care tocmai cumpărase zece cartuşe de ţigări netimbrate de la o persoană cu antecendente penale, despre care anchetatorii au date că este implicată în traficul ilegal de țigări. Ca să nu-l sancţioneze, poliţistul i-a cerut ţigările şi 1500 de lei, adică toţi banii pe care pădurarul îi avea la el.

"În ziua următoare, denunțătorul s-a prezentat la comandantul Poliției Municipiului Marghita, căruia i-a adus la cunoștință cele întâmplate, acesta îndrumându-l să formuleze un denunț la DGA", se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Poliţistul a fost reţinut pe 11 noiembrie, pentru luare de mită, după ce au făcut percheziţii la locuinţa acestuia şi în maşina agentului. A doua zi, Tribunalul Bihor a emis pe numele lui un mandat de arestare. După gratii a ajuns şi vânzătorul de ţigări, cercetat pentru contrabandă şi complicitate la luare de mită.

În acest caz "au fost extinse cercetările față de un alt agent de poliție din cadrul Poliției Municipiului Marghita pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, (...) constând în aceea că i-ar fi adus la cunoștință colegului său faptul că pădurarul a formulat un denunț împotriva sa la D.G.A., recomandându-i totodată să nu mai vorbească la telefon", au precizat anchetatorii.

Redactor: Adrian Ciucuriţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...