Sari la conținut

Poliţişti antreprenori. Experţi români şi străini s-au întâlnit la Oradea cu poliţişti din şase judeţe

Ca să deprindă însuşirile unui antreprenor, poliţiştii au nevoie de un parteneriat cu mediul de afaceri privat, spun specialiştii.

Sebastian Văduva, conferenţiar în domeniul antreprenoriatului managerial: "Nu cred că suntem duşmani unii cu ceilalţi. Chiar din contră: suntem cu toţii apartenenţii aceleiaşi culturi şi civilizaţii, aceluiaşi oraş, aceleiaşi ţări, aceluiaşi continent. Ca urmare, cred că e de bun augur faptul că colaborăm."

Chestor Liviu Popa, șeful Poliției Bihor: "Chiar a reuşit să ne responsabilizeze spre ceea ce înseamnă poliţist cârmaci şi nu poliţist velier."

În cadrul conferinţei la care au venit poliţişti din şase judeţe, dar şi din Serbia, Ungaria, Germania şi Olanda, au fost explicate tehnicile moderne de recuperare a prejudiciului cauzat prin infracţiuni economice.

"În Olanda e foarte important să recuperăm prejudiciul, pentru că infractorii urmăresc întotdeauna profitul. Voi explica nişte metode pe care le folosim în acest sens", a precizat Suzan Braemer, şef de divizie în cadrul Unităţii Antifraudă FIOD, Olanda.

La Oradea a fost şi un investigator privat de fraudă din Luxemburg, care i-a ajutat pe poliţiştii români în investigaţiile dintr-un dosar complicat.

"Într-o situaţie în care cu partenerii noştri din afară în trei săptămâni nu am ajuns la niciun fel de rezultat, Bernhard în două zile ne-a obţinut ce am avut nevoie pentru soluţionarea unui megadosar", a dezvăluit chestorul Liviu Popa.

Bernhard Schwarz, investigator privat de fraudă: "Voi prezenta un caz în care am cooperat cu autorităţile din trei ţări pentru rezolvarea unui caz tip carusel de fraudă pe TVA."

"Săptămâna trecută a lucrat la un caz în care a parcurs 6000 de kilometri şi a fost în trei ţări, făcând investigaţii complexe în mai puţin de o săptămână", a completat comisarul Florian Sîrca, şeful SICE Bihor.

Conferinţa de azi face parte din seria manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Poliţiei.

Reporter: Adrian Laboş
Operator: Constantin Gheorghiţă