POLO. Crişul Lancetti, învinsă de două ori de Dinamo în sferturile Superligii de polo

Data publicării:
sport polo miercuri 190314

După ce în prima zi a pierdut la doar trei goluri diferenţă, formaţia orădeană nu a avut resursele necesare să trimită disputa în meciul decisiv. Alex Matei şi compania s-au impus şi în jocul doi la o diferenţă de opt goluri, scor 15-7.

„Nu cred că s-a pus vreun moment problema calificării în finală sau semifinale. În schimb, ăsta este un lucru destul de prost, pentru că există diferenţă destul de mare, vizibilă, între primele patru şi următoarele patru echipe", spune Alex Matei, jucătorul echipei Dinamo Bucureşti.

Poloiştii orădeni vor continua cursa pentru o clasare cât mai bună, în compania celor de la Poli CSM Cluj. Obiectivul echipei pe acest final de campionat este clasarea pe locul cinci.

„Am făcut o partidă foarte bună în prima zi, poate şi că Dinamo ne-a luat prea de sus. Astăzi, în schimb, experienţa, puterea lor şi dăruirea lor şi-a spus cuvântul", apreciază Eugen Băjenaru, antrenorul echipei Crişul Lancetti Oradea.

Dinamo o va întâlni în semifinalele campionatului pe CSM Digi, echipă pe care o vor înfrunta în primul joc acasă programat pe 30 martie. Returul va avea loc la Oradea, pe 5 aprilie.

reporter: Nicolae Mihalcea
operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri