Sari la conținut

POLO. Două victorii pentru CSM Digi Oradea: 18-8 şi 13-10 cu Rapid

Cu Tibi Negrean şi Gheorghe Dunca odihniţi pentru jocul de sâmbătă, din preliminariile Ligii Campionilor, responsabilii cu golul în cele două jocuri au fost Roland Szabo şi Viktor Kovats. Primul a înscris cu cinci goluri în prima zi, iar Kovats a avut şase reuşite în al doilea meci. Cu toate acestea, antrenorul orădenilor nu a fost mulţumit de evoluţia per ansamblu a echipei.

„Am cerut câteva chestii de la jucătorii tineri pe care nu au reuşit să-mi le îndeplinească. Deci, am să iau măsuri, asta ştiu eu cum să fac treaba asta, dar în general echipa are un randament bun", consideră Kadar Kalman.

Pentru CSM Digi Oradea, „dubla" cu Rapid a fost ultima reprezentaţie înaintea primei manşe a turului trei preliminar din Liga Campionilor. Sâmbătă, campionii vor da piept cu formaţia maghiară OSC Budapesta.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Sorin Mezea