Sari la conținut

Pregătiri de UNITER 2016. Gala de anul acesta are loc la Teatrul Regina Maria din Oradea

Echipe de tehnicieni a sosit vineri dimineață pentru a pune la punct toate detaliile ce țin de organizarea spectacolului. Specialiștii vor lucra și mâine, iar duminică vor avea loc repetițiile finale.

"Se montează carele televiziunii, sunet, decor, se fac tot felul de verificări. O să fie o primire specială, o să vedeți, actori îmbrăcați în haine de epocă. Încercăm să dăm un ștaif acestui eveniment", susţine Daniel Vulcu, managerul Teatrului Regina Maria din Oradea.

"Foarte frumos! E un oraș frumos, acuma e și modernizat. Teatrul e renovat, e foarte frumos."

"Mi se pare o chestie fenomenală, adică ceva deosebit și păcat că aș urmări, dar nu cred că o să pot să intru pentru că o să fie full."

În cadrul Galei Uniter de luni seara vor fi premiați cei mai buni actori, regizori sau debutanți români. Printre ei se află și doi orădeni. Eugen Țugulea va primi premiul special pentru o viață dedicată teatrului și poeziei.

"E o stare cu totul aparte asta. Nu te întâlnești cu un asemenea moment de multe ori în viață și firește nu știi exact cum ai să reacționezi", consideră actorul Eugen Țugulea.

La rândul său, Richard Balint este nominalizat la categoria cel mai bun actor într-un rol principal.

"Mă bucur foarte mult pentru colegul nostru Richard Balint care este nominalizat și pentru domnul Țugulea. O să fie o gală frumoasă", este de părere actriţa Reka Fodor.

Primirea invitaților este programată pentru ora 20, iar spectacolul va începe la ora 21. Gala premiilor UNITER se desfășoară pentru prima dată în Oradea.

Reporter: Diana Grad
Operator: Florin Lucuța