Preşedintele PSD Bihor despre fondurile primite prin PNDL: "Ideea este de a moderniza satul românesc"

Data actualizării: Data publicării:
mesaj mang bolojan

750 de milioane de lei, adică aproximativ 160 de milioane de euro, sunt alocaţi judeţului Bihor pentru următorii patru ani. Banii vin de la Ministerul Dezvoltării şi reprezintă proiecte depuse de primarii localităţilor din judeţ şi de Consiliul Judeţean Bihor. Cei mai mulţi bani, adică aproximativ 115 milioane de lei, vor fi cheltuiţi pentru refacerea drumului care leagă Beiuş de Aleşd, prin Roşia.

 

Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2 va asigura în următorii patru ani fondurile necesare celor 173 de proiecte depuse în Bihor. Proiectele vizează mai ales lucrări de introducere sau modernizare a reţelelor de canalizare şi apă, refacerea unor drumuri judeţene ori comunale şi modernizarea şcolilor sau a grădiniţelor.

"Ideea este de a moderniza satul românesc. Dar nu numai satul, pentru că şi oraşele şi municipiile au putut să depună proiecte pentru PNDL 2. De asemenea, să îmbunătăţim infrastructura la nivel judeţean", susţine Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor.

Cel mai valoros proiect îi aparţine Consiliului Judeţean Bihor. Cu 115 milioane de lei va fi modernizat drumul dintre Beiuş şi Aleşd.

"Va uni DN 76 cu DN 1. Drum, eu zic, foarte important pentru locuitorii din acea zonă şi pentru investitorii din zona respectivă", consideră Mang.

Preşedintele PSD Bihor spune cã banii vor putea fi accesaţi pe mãsurã ce lucrãrile vor înainta, fãrã vreo limitã anualã. Ioan Mang este, însã, îngrijorat cã întreaga sumã alocatã judeţului nu va putea fi cheltuitã.

"Părerea mea este că firmele licitează prea multe lucrări şi după aceea încearcă să se mute cu un şantier de la una la alta nereuşind practic să... probabil nu găsesc nici forţă de muncă suplimentară."

Dacã 75 de localitãţi bihorene au câştigat proiecte finanţate de ministerul Dezvoltãrii, celelalte 26 din judeţ nici mãcar nu au depus cereri.

"S-au gândit probabil că va fi ca în anii trecuţi, când era doamna Udrea ministrul la Dezvoltare şi câştigau doar cei de la PD, de la PSD nici într-un caz. Dar nu toată lumea e la fel", spune preşedintele PSD Bihor.

Banii care nu vor fi cheltuiţi în patru ani vor fi redistribuiţi altor primãrii care au depus sau vor depune proiecte.

Reporter: Adrian Ciucuriţă
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri