Sari la conținut

Preţul porumbului a atins un minim istoric. Fermierii ţin cerealele în depozite

Preţul porumbului a scăzut de la un leu pe kilogram, în 2011, la 40 de bani pe kilogram în acest an. Asta chiar dacă în 2014 s-a înregistrat o producţie mai mare decât în alţi ani.  În schimb, a scăzut consumul, spun cei din domeniu.

Preţul porumbului:
2011 - 1 leu/kg
2012 - 80 de bani/kg
2013 - 50 de bani/kg
2014 - 40 de bani/kg

„Este un prag minim şi din cauza unei pieţe destul de slabe, în ceea ce priveşte consumul cerealelor, mai ales în sectorul zootehnic, care în ultimii ani a fost în considerabilă scădere", consideră Nicolae Hodişan, şeful Direcţiei Agricole Bihor.

O altă cauză o reprezintă impunerea de către marile concerne agricole a preţului la bursa internaţională. Specialiştii sunt convinşi că numai fermierii care îşi vor ţine cerealele în depozite până la reglarea pieţei vor face profit.

„Preţul la porumb nu-l facem nici noi, nici cei din sud, preţul se face pe bursă. Pentru unele zone, unde sunt producţiile bune, profitul sau venitul pe hectar e undeva unde a fost şi anul trecut", spune Dan Corbuţ, fermier.

De variaţiile de preţ de pe bursele internaţionale nu sunt afectaţi fermierii care lucrează ecologic. Aceştia au produse atestate, ale căror preţuri sunt, de obicei, duble faţă de cele din agricultura tradiţională.

„Evităm al doilea procesator dacă se poate şi aşa menţinem un preţ mai mic pentru consumator", a explicat Miklos Nagy, preşedintele Asociaţiei Bioterra.

Analiştii consideră, în căutarea unui preţ mai bun, mulţi agricultori îşi vor căuta clienţi peste graniţă. De acolo vin semnale că marfa românească, de o calitate foarte bună, este la mare căutare.

Reporter: Laura Breb
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş