Primăria din Baia Mare va renova cinematograful Minerul

Data publicării:
cinema baia mare

Clădirea din care face parte cinematograful Minerul a fost construită din banii localnicilor şi a administraţiei locale. În 1905 complexul a fost mistuit de flăcări.

"Trec trei ani până se decide reconstrucția acestui edificiu, de data aceasta pe o suprafață mult mai mare, pentru că alipit de vechiul hotel era oficiul salinelor. Și-a dorit o sală de spectacole, deci un teatru integrat în clădirea hotelului", povesteşte arhitectul Ildiko Mitru.

După reconstrucţie, hotelul şi sala de spectacole, transformată mai târziu în cinematograf, au funcţionat până la sfârşitul anilor 1950. De atunci a intrat în conservare, iar în ultimii 20 de ani sala de cinema s-a degradat. În urmă cu trei ani primăria din Baia Mare a început demersurile pentru a prelua clădirea, însă a primit doar cinematograful.

„Dorința noastră este ca întreaga clădire să ne aparțină nouă, comunității, nouă, municipiului. În cel mai scurt timp vom căuta cei mai buni arhitecți care să facă studiile și proiectele pentru reabilitarea acestei săli", promite Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

În perioada următoare vor fi renovate intrarea principală a clădirii, foaierul și alte câteva anexe. După ce va fi renovată sala de spectacole va reintra în circuitul cultural al oraşului, iar restul clădirii ar putea deveni sediul primăriei din Baia Mare, care acum îşi desfăşoară activitatea într-o altă clădire.

Redactor: Laura Breb
Operator: Kristian Kosa
Editor web. Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri