Sari la conținut

Primele concluzii ale anchetei la şcoala specială din Tileagd. Cazul a ajuns în atenţia Avocatului Poporului

Ancheta Inspectoratul Şcolar Bihor la şcoala specială din Tileagd a început în urmă cu două săptămâni. Două comisii fomate din inspectori şcolari au stat de vorbă cu părinţii, copiii şi cadrele didactice, iar concluziile au arătat că angajaţii îi agresează pe elevi.

"Unele persoane au spus că sigur uneori, dacă se mai enervează, poate că mai ridică tonul la copii", spune  Alina Vese, inspector pentru învăţământul special Bihor.

Mult mai categoric este şeful inspectoratului şcolar care spune că astfel de comportamente trebuie pedepsite.

"S-a constatat că există unele probleme. Uneori, aceşti copii care sunt acolo la şcoală sunt agresaţi verbal de către îngrijitorii de după amiază sau uneori urechiaţi", susţine Nicolae Avram, şeful Inspectoratului Şcolar Bihor.

La nivelul şcolii din Tileagd se va constitui o comisie de disciplină formată din cadrele didactice şi un reprezentant al inspectoratului şcolar, care îi va cerceta pe cei acuzaţi de copii şi părinţi.

Instituţia Avocatul Poporului s-a autosesizat în acest caz şi a descins marţi dimineaţă la sediul inspectoratului şcolar. În paralel, Direcţia pentru Protecţia Copilului Bihor desfăşoară o anchetă, iar rezultatele vor fi făcute publice în următoarele săptămâni.

reporter: Gabriel Bonaciu
operator: Ciprian Platona