Profesorii unui liceu din Oradea le prezintă părinților situația elevilor prin proiecții grafice

Data publicării:
colegiul economic Oradea

Așezat în fața calculatorului, directorul Colegiului Economic "Partenie Cosma" din Oradea le explică părinților câte absențe au acumulat într-un an elevii. Totul este demonstrat matematic, cu ajutorul unor aparate care proiectează pe perete datele pentru fiecare clasă și pentru fiecare elev.

"Din toate absențele, nemotivate sunt 6030, ceea ce reprezintă 6,78 de absenţe per elev. Cele motivate sunt 18.174, adică 20,4 absenţe pe elev", detaliază prof. Virgil Blage, directorul Colegiului Economic "Partenie Cosma" din Oradea.

La ședința cu profesorii, părinții află de câte ori a chiulit copilul, de la ce ore sau, din contră, cât de bine a învățat copilul său.

"Sunt date statistice care se pot prezenta mult mai bine prin intermediul mijloacelor vizuale şi se pot prezenta în forme şi culori, care să dea o semnificaţie imediată şi prind foarte mult şi la elev şi la cadrele didactice şi părinţi", explică profesorul Florian Lele, directorul adjunct al Colegiului Economic "Partenie Cosma" din Oradea.

Părinții sunt încântați de ideea conducerii școlii: "Îmi dau seama cam câţi la sută dintre copii chiulesc, cât la sută dintre copii întârzie dimineaţa şi-mi pun întrebarea dacă nu şi copilul meu se află printre acei copii."

Ingenioasa metodă se dovedește utilă mai ales când părinții vor să afle ce note au obținut elevii la simulări sau la examenele cu promovabilitate scăzută.

Metoda unică aplicată în colegiul orădean conține inclusiv date cu privire la actele de vandalism ale elevilor, la numărul de corigențe ori la procentul de promovabilitate în cadrul clasei sau școlii.

reporter: Bogdan Costea
operator: Rezmuves Robert

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri