Sari la conținut

Propunere: 1 Iunie, zi liberă. Iniţiativa îi aparţine senatorului UDMR de Bihor Rozalia Biro

12 mii de semnături s-au strâns deja pe reţelele de socializare în favoarea iniţiativei senatorului Rozalia Biro ca 1 Iunie să fie declarată zi liberă.

"Copiii de la şcoli şi grădiniţă au diferite evenimente cu ocazia acestei zile şi părinţii find obligaţi să lucreze nu pot să participe la acestea. Ar fi zi naţională liberă, da. Pentru că esenţa ar fi ca aceste ore pe care le petrecem cu copii să fie mai numeroase", îşi justifică iniţiativa Rozalia Biro, senator UDMR de Bihor.

Este o iniţiativă care va avea efecte benefice mai ales asupra copiilor, spun psihologii.

"Ei se simt privilegiaţi atunci când îşi petrec timpul liber mai ales cu ambii părinţi, pot să recurgă la jocuri, tot felul de activităţi care îi dezvoltă încrederea în ei cât şi reuşesc să întărească relaţia familială", a explicat psihologul Cosmina Vidican.

Sondajele la nivel mondial arată că 45% dintre părinții intervievați și-ar dori să petreacă mai mult timp cu copii lor. 43% petrec doar o oră pe zi cu cei mici.

"Mi se pare o idee foarte bună că e bine să stea un părinte acasă cu copilul. M-aș duce în parc, la piscină cu copilul sau ceva activitate aş face."

"Asta e cea mai mare bucurie pentru copii, să fie cât mai mult cu părinții, mai ales că suntem foarte ocupați."

În 2016, angajaţii români beneficiază de 12 zile libere, dintre care șapte sunt în timpul săptămânii.

Reporter: Romana Fărcaş
Operatori: Robert Rezmuves, Constantin Gheorghiţă