Proteste la CET Oradea | 70 de angajaţi s-au adunat în faţa centralei. Alţi 25 lucrează de mai bine de o zi

Data actualizării: Data publicării:
protest CET 2 170217 1

De mai bine de 24 de ore zeci de muncitori ai CET Oradea nu au părăsit centrala. Au făcut-o pentru a permite continuarea alimentării cu apă caldă și căldură a orașului. Între timp, peste 70 de colegi de-ai lor și-au continuat protestul declanșat joi după-amiază. Angajații cer salarii mai mari, condiţii mai bune şi păstrarea actualului program de lucru. Au discutat revendicările cu șefii societății, dar nu au ajuns la niciun rezultat.

protest CET 2 170217 1
protest CET 2 170217 1

În jurul orei 6, peste 70 de angajaţi ai CET Oradea s-au strâns în faţa sediului pentru a-şi striga nemulţumirile. Muncitorii spun lucrează în condiţii grele, departe de standardele impuse de Uniunea Europeană, iar salariile sunt foarte mici.

"Am 1.646 de lei", spune unul dintre angajaţi.

"Suntem nevoiţi să facem şi lucrul pentru două persoane. S-a întâmplat asta de foarte multe ori. Salariul este mic, dar lucrul greu", explică altul.

"În loc să ne ducă în sus cu salariile, ne-au tras spre nivelul de jos. Am rămas ca şi cei necalificaţi."

Muncitorii se tem că vor pierde şi banii pentru turele de noapte dacă le va fi schimbată grila de program.

"- Vor să nu plătească turele de noapte, după ce noi am lucrat în sistemul acesta 40 de ani.
- Veţi intra (în tură - n.n.)?
- Deocamdată nu."

În jurul orei 8, mai mulţi angajaţi au intrat în sediul companiei ca să-şi prezinte cererile în faţa conducerii.

"În administraţia publică au crescut salariile vrem şi noi o mărire de 20%, ajutor de energie electrică la fel cum au cei de la OTL sau CFR şi bonuri de masă în valoare de 150 de lei."

După o oră au ieşit de la discuţii fără să ajungă la un acord cu şefii societăţii.

Între timp, 25 de colegi ai protestatarilor se aflau de mai bine de o zi în centrală. Oamenii au rămas la lucru pentru a nu compromite distribuţia căldurii şi apei calde în oraş.

"De peste 27 de ore întreg sistemul de termoficare al oraşului a fost asigurat de cei 25 de angajaţi care au întrat în tură joi dimineaţa, la ora 6, şi au rămas în interior până la această oră. Pentru a face faţă situaţiei, oamenii au primit hrană din partea conducerii şi au beneficiat de asistenţă medicală din partea Ambulanţei Bihor", a transmis Claudiu Mihuţ, reporter Digi24 Oradea.

"Un lucru foarte important este cât vor rezista colegii noştri pe baricade; eu cred că orice lucru are o limită", spune unul dintre cei de afară.

"Colegii din interior ne-au spus că dacă mergem să îi schimbăm, ne vor scuipa - au zis că preferă să moară acolo decât să îi schimbăm", dezvăluie Corneliu Fofiu, preşedintele sindicatului Energia Oradea.

După 28 de ore unul dintre muncitori a renunţat şi a plecat acasă.

"- Puteţi crăpa aici că nu îi pasă nimănui de voi. Nu mai rezist: după 41 de ani am salariul de 1430 de lei.
- Colegii cum se simt?
- Mergeţi să filmaţi, sunt întinşi pe jos."

La scurt timp administratorul CET Oradea a ieşit să discute cu protestatarii, dar aceştia i-au cerut vehement să plece.

Muncitorii au încercat să vorbească telefonic cu primarul Ilie Bolojan, dar acesta le-a transmis că este într-o delegaţie la Bucureşti. Angajații CET nu au de gând să renunţe până când cererile vor fi împlinite.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri