Protestul angajaţilor grădiniţelor din Oradea

Data publicării:
protest1

Zecile de protestatari spun că, pe lângă salariile mici, nu sunt plătiţi nici pentru orele lucrate în plus.

"Sunt femei care au 30 de ani de vechime şi nu îi este pus în salariul de încadrare nimic."

"Putem lucra tot în zi de Paşte, de Revelion, la noi e acelaşi. Nu suntem retribuiţi nici cu zile libere, nici cu spor dublu 100%."

Angajaţii din cadrul personalului nedidactic spun că au cerut de mai multe ori intervenţia Inspectoratului Şcolar şi a Prefecturii, dar fără rezultat. Acum au ajuns la capătul răbdării.

"Cadrele didactice vor primi majorări de 10%, dar noi nedidacticii, nu. Deci nu se mai poate trăi cu 680, este inadmisibil", crede Dan Bonca, preşedintele Sindicatului Cadrelor Nedidactice din Învăţământ Bihor.

„Nu se mai poate aşa ceva, nu mai răbdăm. Până aici şi gata. Termen de 30 de zile. Nu? Grevă generală."

Toate nemulţumirile au fost puse într-un memoriu pe care protestatarii l-au înmânat subprefectului de Bihor.

Oamenii au atenţionat autorităţile că o grevă generală a personalului nedidatic ar putea duce la blocarea activităţii din grădiniţe.

Reporter: Laura Breb
Operator: Darius Pop
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri