Sari la conținut

Recensământ pe fondurile de vânătoare. Sunt numărați lupii, urșii, râșii și pisicile sălbatice

E recensământ al sălbăticiunilor pe fondurile de vânătoare din Bihor. Specialiștii din Agenția de Protecție a Mediului și de la Direcția Silvică au ieșit pe teren ca să afle câți lupi, urși, pisici sălbatice și râși sunt în județ. Sunt specii protejate, al căror număr exact de exemplare trebuie comunicat ministerului Mediului.

Înarmaţi cu formulare specifice și cu binocluri, responsabilii fondurilor de vânătoare străbat locurile de hrănire şi adăpătorile marilor carnivore. Au la dispoziție patru zile ca să le identifice și să le numere.

"La nivel naţional şi la nivelul judeţului Bihor se desfăşoară activitatea de evaluare a efectivelor de specii strict protejate, respectiv urs, râs, lup şi pisică sălbatică", spune Monica Ciupleu, reprezentant APM Bihor.

În Bihor există 25 de fonduri de vânătoare, dintre care 12 adăpostesc speciile vizate, protejate de lege.

"Se doreşte cât mai mult de către minister cunoaşterea efectivelor a numărului şi a stării de sănătate acestor specii", confirmă Cristian Tuduce, inginer silvic al unui fond de vânătoare. "În funcţie de numărul identificat se pot stabili cotele de recoltă."

Anul trecut în Bihor nu a fost aprobată împuşcarea nici unui exemplar de urs, lup, pisică sălbatică sau râs.

"Nu am cerut cote de intervenţii până acum întrucât sunt efectivele echilibrate. Nu avem pagube semnalate de personalul de teren care are atribuţii în observaţii", a precizat Sorin Curt, responsabil de vânătoare la Direcţia Silvică Bihor.

În 2016 pe fondurile de vânătoare din Bihor au fost identificate 356 de exemplare de carnivore mari. Cele mai numeroase sunt pisicile sălbatice - 154 de exemplare - și lupii - 134 de exemplare. Specialiștii au mai numărat 47 de urși și 31 de râşi.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuţa