Sari la conținut
News Alert

Replica Consiliului Judeţean în cazul FC Bihor: „Nu lăsăm să moară o istorie, dar nu putem să fim pe lângă lege!"

Horia Carţiş, şeful de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor: „Nu dorim să lăsăm să moară o istorie, dar pe de altă parte nici nu putem să fim pe lângă lege; poziţia unui manager implică în primul rând legalitate."

Reprezentanţii administraţiei bihorene s-au arătat deranjaţi că omul de afaceri Mihai Giurgiu nu şi-a respectat promisiunile, dar şi de cuvintele grele venite din partea preşedintelui executiv al clubului, Mircea Fodor.

„Fodor a zis că cocoşatul de serviciu este Consiliul Judeţean Bihor, în condiţiile în care din 2014 singurul care şi-a asumat public am fost noi că rămânem în continuare alături de club, şi spunem şi astăzi acelaşi lucru, iar domnul Fodor ne face pe noi ba neimplicaţi, ba cei care sunt groparii clubului", a afirmat Horia Carţiş.

Horia Carţiş a atras atenţia că, legal, Mircea Fodor nu mai este preşedinte executiv al FC Bihor: „Clubul este în faliment, nu mai are AGA. Singurul element care conduce clubul de la momentul declarării procedurii de faliment este lichidatorul judiciar." 

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Florin Lucuţa