Retragere cu torţe la Oradea. 76 de militari au făcut spectacol în centrul oraşului 

Data publicării:
militari si Toamna oradeana

76 de militari au făcut spectacol pe străzile din centrul Oradei. Înarmați cu torțe ei au înfruntat ploaia și au oferit celor celor prezenți un moment aparte.

"Au fost foarte organizați. Suntem mândri că suntem orădeni", a remarcat unul dintre spectatorii la defilarea militarilor. 

Un sentiment de mândrie au avut și cei tineri, care au avut ocazia să îi vadă pentru prima dată pe militari intrând pe porțile Cetății din Oradea.

"Mi s-a părut un spectacol uimitor. I-am mai văzut de foarte multe ori și apreciez spectacolul acesta."



"Această retragere cu torțe reprezintă un simbol de respect pentru eroii neamului care au căzut, s-au jertfit pentru țară", a explicat maiorul Constantin Dudău, de la Garnizoana Oradea.

Retragerea cu torțe a a avut loc în cadrul Toamnei Orădene, manifestare care s-a încheiat în această seară, după 11 zile de sărbătoare.



Reporter: Diana Grad
Operator: Gabor Szilagyi 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri