Revista "Familia" a împlinit 150 de ani

Data publicării:
familia

Primul număr al celei mai importante publicații culturale din Ardeal a apărut în 17 iunie 1865, la Budapesta. În mai puțin de un an, la 9 martie, în paginile revistei și-a făcut debutul Mihai Eminescu cu poezia "De-aș avea". "Familia" a publicat mai multe lucrări semnate de poet, iar la moartea acestuia i-a dedicat un întreg număr.

"Este demn de remarcat faptul că Iosif Vulcan, un tânăr de doar 24 de ani, era în același timp și proprietar și editor și se ocupa inclusiv de difuzarea acestei reviste care s-a bucurat de o popularitate extraordinară în epocă", a precizat Lucian Silaghi, directorul Direcţiei de CUltură Bihor.

Revista a contribuit și la promovarea altor scriitori precum George Coșbuc, Octavian Goga, Emil Isac sau Vasile Alecsandri. Scopul publicației a fost răspândirea culturii românești în Transilvania și cultivarea limbii române.

Reporter: Diana Grad
Operator: Tiberiu Catrișcău

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri