Revolta unor locatari: „Apa o să curgă în curte la noi şi la iarnă ne rupem picioarele”

Data publicării:
borduri

Reabilitarea unei străzi din Oradea a stârnit revolta locatarilor din zonă. Oamenii s-au trezit în faţa curţilor cu borduri înalte chiar şi 40 de centimetri care nu le mai permit accesul auto. Locuitorii străzii se tem că, o dată lucrările finalizate, curţile le vor fi inundate, pentru că apa nu ar avea pe unde să ajungă în canalizare.

Lucrările pe Strada Barcăului au început în luna aprilie a acestui an. Locatarii din zonă au observat pe parcurs că nivelul șoselei a ajuns mult peste cel al curților.

„Cinci locuinţe de pe Strada Barcăului sunt afectate de lucrările la drum, unde bordurile sunt mai înalte chiar şi cu 40 de centimetri faţă de nivelul curţilor. Oamenii se tem că odată cu venirea ploilor şi a iernii, curţile lor vor fi inundate”, a transmis Bianca Firezar, reporter Digi24 Oradea.

„Temerea mea este că toată apa o să curgă în curte la noi şi nu o să putem ieşi, practic, nici afară. Iarna când îngheaţă cum mergem? Alunecăm acolo şi ne rupem şi picioarele”, spune Maria Lazău, locuitoare de pe Strada Barcăului.

„Nu ştiu cum o să avem acces la garaj să băgăm maşinile în curte. Am vorbit cu ăştia (n.r.- constructorii), o bordură am dat jos, una deja e pusă acolo garaj. E dâmb aici foarte abrupt, o să lovim maşinile când intrăm în garaj”, se teme Ramona Kulpinszki, locuitoare de pe Strada Barcăului.

Locatarii afectați spun că le-au cerut socoteală constructorilor, dar aceștia le-ar fi transmis că nu fac altceva decât să respecte planurile proiectantului. Oamenii s-au adresat autorităților locale, însă nu au fost mulțumiți de răspuns.

„Am primit răspunsul de la primărie că ni se fac guri de scurgere, dar unde se va scurge apa? Tot aici o să fie pe trotuar. Ar trebui să lase jos, cum a fost înainte strada, să facă aşa, drept. Trotuarul cu drumul, ca să poată curge apa jos în drum, nu pe trotuar să stea apa”, spune Maria Lazău.

„O să fie mai sus ca trotuarul, o să intre apa în curţi”, se teme un locatar.

Întrebat de reporterii Digi24 Oradea despre această situație, viceprimarul Florin Birta a precizat că va verifica plângerile locatarilor de pe Strada Barcăului. Proiectantul lucrărilor, o firmă din Cluj, nu a putut fi contactat.
Lucrările de asfaltare din zonă ar urma să fie încheiate în ianuarie 2018.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri