Sari la conținut
News Alert

Sărbătoare cu împuşcături. De ziua lor, jandarmii au invitat jurnaliştii la paintball

Echipați din cap până în picioare, jurnaliştii şi jandarmii s-au împărţit în două echipe şi au declanşat conflictul. S-au vânat reciproc prin pădure şi au tras de câte ori au avut ocazia. Lupta a durat mai bine de o oră.

"A fost o experiență interesantă să trag cu o armă, chiar dacă gloanțele au fost de vopsea. Am câteva răni în spate, a fost ok", explică un participant la acțiune.

"De data aceasta, și cred că în premieră, poate chiar națională, am organizat această întrecere, să spunem, de paintball", spune cpt. Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bihor.

Chiar dacă nimeni nu a scăpat fără să fie împușcat, atmosfera a fost plină de veselie pe toată durata întrecerii. La final nimeni nu a fost învins, pentru că cele două tabere au căzut la pace şi au încheiat un armistiţiu.

Joi, de ziua lor, jandarmii vor face demonstraţii în faţa celor care le vor trece pragul unităţii din Oradea.

reporter: Ariadna Bălăian
operator: Tiberiu Catrișcău

editor web: Adrian Laboș