Sari la conținut
News Alert

Sătenii din Grădinari nu vor staţie de bitum

Cu greu s-au putut înţelege unii cu alţii sătenii din Grădinari şi reprezentanţii autorităţilor şi ai firmei constructoare. De o parte, localnicii s-au opus din toate puterile amplasării în localitate a staţiei de bitum. Sunt convinşi că aceasta le va polua apa şi aerul şi le va distruge singura sursă de venit, grădinile cu legume.

"Să plece de pe teritoriu. Că locaţii au găsit, dar nu vor să plece."

"Ne doare sănătatea noastră, viaţa noastră şi a copiilor noştri."

De cealaltă parte, managerul spaniol al firmei le-a explicat că staţia ce va produce asfalt şi beton nu este poluantă. Ea este considerată vitală pentru repararea unei porţiuni de 33 de kilometri din drumul naţional 76.

"Ambele instalaţii sunt temporare şi portabile. Instalaţiile au fost aduse doar pentru proiectul nostru, fără intenţia de a comercializa produsul. La finalul proiectului, echipamentul va fi demontat şi dus în altă parte", a explicat Gustavo Pastor, managerul de calitate şi mediu al companiei.

"Sănătatea locuitorulor este minim afectată, datorită faptului că sunt folosite în tehnologie multe filtre, astfel încât se preîntâmpină producerea de noxe şi în mediul ambiant", susţine Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor.

Chiar dacă a primit dreptul să deschidă şantierul, firma are nevoie şi de autorizaţia de mediu pentru funcţionarea staţiei. După ce i-a ascultat şi pe localnici şi pe reprezentanţii firmei constructoare, specialiştii Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor vor lua o decizie în acest sens.

"Concluziile care sunt de la dezbaterea publică noi le vom analiza în şedinţa noastră de analiză internă. În urma acestor analize, se va decide dacă se emite sau nu se emite sau se vor solicita completări la documentaţie", a declarat Mihaela Crăciun, consilier APM Bihor.

Localnicii din comuna Drăgăneşti, la care este arondat satul Grădinari, au protestat de mai multe ori împotriva investiţiei, începând cu primăvara acestui an.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Constantin Gheorghiţă

editor web: Adrian Laboş