Se reface pardoseala Pasajului Vulturul Negru

Data publicării:
refacere pavaj Vulturul Negru 2

După mai bine de un an de când s-a decis refacerea mozaicului din pasajul Vulturul Negru, muncitorii s-au apucat de treabă.

"Urmează a fi realizat un nou pavaj din piatră. Noua variantă de paviment este acoperită și partea de curte interioară care până acum nu a fost luată în calcul", spune Marius Moș, directorul Direcției Dezvoltare din Primăria Oradea.

Prima porţiune care va fi refăcută este cea cuprinsă între Piaţa Independenţei şi strada Vasile Alecsandri. Mozaicul va fi înlocuit cu piatră în patru nuanţe, ce va fi montată de muncitorii italieni ce au pavat și piața Unirii.

"Marmură roşie rosso Verona și granit de trei tipuri, în trei nuanțe de gri - destul de diferite ca și culoare, pentru a putea diferenția ca model. Modelul e gândit în concordanţă cu picturile care s-au descoperit pe pereți", explică Mihaela Neag, șef Serviciu Management și Proiecte cu Finanțare Europeană.

"Ceea ce se realizează în momentul de față se realizează din surse de la bugetul local, lucrările realizate anterior din fonduri europene rămân finanțate condiția este să finalizăm proiectul în termen", susţine Marius Moș.

Administraţia locală va plăti 350 mii de euro pentru lucrările care trebuie finalizate până pe 30 iunie. Orădenii au păreri împărțite despre felul în care trebuie refăcută pardoseala pasajului Vulturul Negru.

"Cât mai simplu, să se păstreze tradiția pasajului, dar să fie cât mai curat cât mai ordonat și culorile să fie vii."

"Aș prefera să se păstreze așa tema pasajului, dar să-i dea o tentă de modernizare."

"Ar trebui să arate mult mai modern."

"Să se păstreze eventual cum a fost pasajul ca legătură dintre cele două clădiri și vechimea locului să iasă din ceea ce va fi renovat."

În total, va fi pavată o suprafaţă de peste 1000 de metri pătraţi.

Reporter: Bogdan Costea
Opeator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri