Se restaurează clădirea Primăriei Oradea. Sala Mare va fi primi forma originală, de acum 111 ani, de amfiteatru

Data publicării:
primarie restaurare

Construirea clădirii în care funcţionează Primăria Oradea a fost finalizată în 1903, iar inaugurarea ei a avut loc în luna ianuarie a anului următor. Ultimele lucrări de refacere a uriaşului imobil s-au efectuat în 2011, atunci când turnul a fost deschis vizitatorilor. Edilii au stabilit cum vor decurge lucrările.

"Reabilitarea interioară va începe cu podul, respectiv cupola aflată deasupra Sălii Mari. În prezent, ne aflăm în faza obţinerii autorizaţiilor de la Direcţia de Cultură şi Patrimoniu, şi de la Instituţia Arhitectului Şef", detaliază Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Aceste două lucrări vor fi finanţate din bugetul oraşului. Intenţia edililor este să readucă Sala Mare, unde au loc şedinţele de Consiliu Local, la forma de amfiteatru pe care o avea la inaugurare. Pentru aceasta, dar pentru achiziţionarea noului mobilier vor fi accesate fonduri nerambursabile.

După finalizarea lucrărilor, în Sala Mare vor fi amplasate două picturi, care îi vor reprezenta pe Sigismund de Luxemburg şi Vladislav Jagello, respectiv regele Ferdinand şi Regina Maria.

După restaurarea sălii de şedinţe, se va trece la reabilitarea exterioară a clădirii. Administraţia locală intenţionează să acceseze în acest scop fonduri europene.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Ciprian Platona

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri