Sari la conținut

Sezonul gripei

"Nu neglijaţi gripa şi răcelile din sezonul rece". Este semnalul de alarmă tras de specialiştii DSP Bihor, care se aşteaptă la un număr mare de îmbolnăviri în următoarele luni. În nordul şi vestul Europei, cazurile grave de gripă au dus anii trecuţi chiar şi la decese. Cea mai eficientă metodă de a ne proteja este vaccinul antigripal.

Epidemia de gripă a făcut deja ravagii în ţările din emisfera sudică, unde s-au înregistrat peste 100 de decese. Probleme au fost şi în nordul şi vestul Europei, aşa că medicii din România se aşteaptă la ce e mai rău anul acesta. Cei mai expuşi sunt sugarii şi persoanele vârstnice.

"Organizaţia Mondială a Sănătăţii se aşteaptă la o epidemie de anvergură în acest sezon, cu cazuri destul de grave, care vor evolua cu siguranţă şi la noi în ţară", spune Mariana Fericean, medic primar epidemiologie.

Peste 22 de mii de doze de vaccin antigripal au fost cmandate de DSP Bihor, pentru acest sezon rece. Mult mai puţine vor ajunge însă în judeţ, astfel că specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică recomandă populaţiei să-şi cumpere dozele din farmacii. Anul trecut, acest vaccin a costat 30 de lei.

"Necesarul nu este întocmit de DSP, e întocmit de medicii de familie pe baza calculelor pe care şi le fac dânşii, de populaţiape care o au la risc, de solicitările pe care le au ei", explică Nicolae Sonea, medic-şef DSP Bihor.

Gripa şi infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare se transmit cel mai adesea în comunităţi, aşa că e recomadat să luăm câteva măsuri la locul de muncă.

"O să încep cu cei din sectorul sanitar sanitar, ar fi foarte bine să se vaccineze. Dar nu numai ei, ci şi toţi care sunt în domenii de relaţionare cu publicul", susţine Mirela Florea, medic primar Medicina Muncii.

Specialiştii DSP atrag atenţia şi asupra consumului de ciuperci din surse neverificate. În luna septembrie, la spitalele din judeţ au ajuns 36 de persoane care prezentau forme medii de intoxicare cu ciuperci otrăvitoare. Din fericire, toate au fost salvate.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Norbert Hegedus