Sari la conținut

Show canin în Băile 1 Mai. Peste 700 de câini din 21 de țări au participat la Oradea Dog Show

În ringul amenajat în Ștrandul cu Valuri au intrat câini de agrement, de vânătoare sau pază, cu toții pregătiți cu atenție de stăpâni. Printre participanți s-a aflat și Aka, o femelă din rasa Akita Inu, în vârstă de doi ani.

"O cățelușă foarte, foarte, pentru mine frumoasă, cred că și pentru ceilalți, ascultătoare, iubitoare bineînțeles, se și cunoaște asta - nu degeaba li s-a ridicat o statuie, chiar o merită", spune Magdalena Elena Mulcuța, stăpâna Akăi.

În ring a intrat și Mia, o femelă din rasa Tosa Inu. "Este un câine foarte prietenos și cu alți câini și cu oamenii. E prima competiție", spune Ciprian Nechita, stăpânul Miei.

Cei care participă la astfel de competiții recunosc că pasiunea lor nu este deloc ieftină.

"Trebuie să mergi tot timpul afară, trebuie să ai mașină, trebuie să ai cazare, înscrierea câinelui. Sportul acesta este costisitor. Când ai un câine bun și câștigi, pasiunea și toată munca, chiar dacă dai foarte mulți bani, aia nu mai contează", explică Alexandra Guzei, participantă.

Copiii au fost cei mai impresionați de spectacolul oferit și de frumoasele patrupede.

"Sunt o iubitoare foarte mare și acasă am avut și eu un cățel, sunt pufoși, dulci, chiar îmi plac."

"Mie mi se par ca niște prieteni adevărați, sunt chiar foarte cuminți."

În fiecare din cele două zile de concurs, Oradea Dog Show a adunat peste 700 de câini din 21 de țări.

"Sunt peste 190 de rase înscrise în concurs, sunt multe rase rare care pentru prima dată au pășit în România. Se arbitrează pe rase, se arbitrează în funcție de vârstă, sunt clasele și până la urmă se alege cele mai frumos câine al fiecărei rase", susţine Călin Mitrea, președintele Asociației Chinologice Metropolitane Oradea.

Expoziția canină a fost organizată de Asociaţia Chinologică Metropolitană Oradea, Asociaţia Chinologică Română şi Federaţia Chinologică Internaţională.

Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuța