Sari la conținut
News Alert

Soluţie pentru criza medicamentelor de la Oradea. Ministerul Sănătăţii: Produsele pot fi cumpărate în regim de urgenţă

Situaţia de la Spitalul Municipal "Gavril Curteanu" din Oradea a ieşit la iveală miercuri. Primarul de Oradea şi conducerea unităţii medicale anunţau că mai mulţi furnizori refuză să livreze medicamentele.

"Noi suntem în situația în care firmele practic care ar fi trebuit să ne livreze medicamente la prețurile reduse refuză să facă acest lucru", susţinea pe 29 iulie primarul Ilie Bolojan. Îl completa Maria Silaghi, directorul economic al Spitalului Municipal din Oradea: "Firmele ne dau negație. Uitați ce spun ei: "Suntem în posibilitatea fortuită de a livra aceste produse la prețul adjudecat.""

S-a ajuns în situaţia în care din farmacia spitalului lipseau mai mult de jumătate din produsele utilizate frecvent. Prefectul de Bihor a anunţat ministerul Sănătăţii despre situaţia din Oradea, iar astăzi oficialii guvenamentali au venit cu precizări: "În cazul în care furnizorii de medicamente nu respectă prevederile acordului cadru de achiziție și refuză să aprovizioneze unitatea sanitară, (...) unitățile sanitare pot achiziționa produsele necesare în regim de urgență."

Claudiu Pop, prefectul de Bihor: "S-a hotărât ca în toate zonele în care există negaţie din partea societăţilor respective să se treacă la rezilierea acordului cadru. Acest lucru însemnând că se putea pe negociere de urgenţă să se cumpere medicamente nu doar de la firmele care erau în acordul cadru."

Conducerea Spitalului Municipal din Oradea a început deja procedura de achiziţionare de medicamente de la alţi furnizori. Astfel, medicii au obţinut "reducerea listei la ceea ce este de urgenţă, ceea ce trebuie să obţinem în orele următoare, în zilele următoare şi care nu mai înseamnă foarte mult", explică Florian Maghiar, directorul medical al Spitalului Municipal din Oradea.

Şi farmaciştii spun că întâmpină greutăţi în aprovizionarea cu medicamente, mai ales cu cele necesare diabeticilor şi celor care au suferit un transplant. Stocurile de medicamente pentru tratamentul persoanelor care au suferit un transplant sau a diabeticilor sunt în scădere din cauză că furnizorii refuză să aducă medicamente la preţ scăzut.

"- Zilnic solicităm aceste medicamente, furnizorii ne răspund că nu le au pe stoc.
- Şi ce faceţi?
- Nu avem ce face. Această situaţie s-a accentuat după ieftinire", confirmă Eugenia Hamza, vicepreşedinta Colegiului Farmaciştilor din Bihor.

Până la această oră nici una dintre companiile care furnizează medicamente spitalelor sau farmaciilor din Oradea nu a comentat situaţia.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş