Sari la conținut

Soluţii pentru legea anti-fumat. Patronii pot amenaja spaţii în exteriorul localurilor

Într-un pub din Dublin, proprietarii au amenajat un spaţiu în care fumătorii se pot retrage. Locul este separat de restul barului, într-o curte interioară, astfel că nefumătorii nu sunt deranjaţi de fumul de ţigară.

Noua lege va permite existenţa unor astfel de locuri şi în România, însă proprietarii se gândesc la soluţii în faţa localurilor.

"Am înţeles că trebuie să fie în aer liber, cred că sub pasaj va fi foarte OK, pentru că sunt trei uşi. Cred că vor fi şi avantaje şi dezavantaje. Ca şi business, cam tot acolo este, din ţigări nu se face profit", susţine Bogdan Hodişan, reprezentantul unui bar din Oradea.

Alţi proprietari vor să transforme terasa folosită pe timpul verii, într-un spaţiu încălzit pentru fumători.

"Ne gândim în faţa restaurantului să amenajăm o terasă cu încălzitoare pentru un timp mai rece şi astfel să poată şi ei să îşi desfăşoare activitatea", explică Şerban Sere, proprietarul unui restaurant din Oradea.

Însă chiar şi aceste zone trebuie să respecte câteva reguli stricte impuse de noua lege. Astfel, în curţile interioare unde sunt amenajate terasele fumatul va fi permis, cu condiţia ca acestea să nu fie acoperite.

"Acestea pot să fie de două feluri: un curs de lumină şi o terasă. Terasele trebuie să aibă cel mult un perete, indiferent de natura acestuia, şi să fie foarte bine semnalizate ca spaţiu pentru fumat", spune arhitectul Cristian Ghilea.

Părerile clienţilor despre noua lege anti-fumat sunt împărţite.

"Chiar imi place ideea asta şi vreau să mă las şi o să fie mai uşor aşa."

"Dacă se interzice fumatul, se închid cafenele, se pierd clienţi."

Noua lege îi priveşte şi pe taximetrişti. În maşinile lor fumatul este interzis. "Sunt clienţi care vor să fumeze în maşină, sunt care urcă fără să mai întrebe cu ţigara direct în maşină."

Miercuri, judecătorii Curţii Constituţionale au respins sesizarea formulată de 33 de senatori legată de Legea antifumat. Actul normativ va merge la promulgare, urmând să intre în vigoare în 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Reporter: Romana Fărcaş
Operator: Robert Rezmuves