Start la Evaluarea Națională. Primii testați au fost elevii de clasa a II-a

Data publicării:
evaluare nationala 190515

Pentru evaluarea națională, elevii de la școala Dacia din Oradea au făcut ore suplimentare. Au vrut ca rezultatul să fie unul foarte bun, mai ales că este primul examen pe care l-au susținut.

"M-am pregătit pentru evaluare foarte mult. Am fost foarte atentă la școală ca să iau punctajul maxim", spune o elevă. 

"Am citit o carte întreagă care ne-a dat-o doamna învățătoare de citit și am exersat foarte mult weekendul ăsta. Am scris foarte mult."

"Am cele mai mari emoții la matematică, pentru că mi s-au părut destul de grele exercițiile. La română cred că e OK", consideră un alt elev.

"Ne-am pregătit în mod deosebit și pentru ele având câteva modele de anul trecut. Sigur că sunt mici, dar începem de pe acum și ne vom obișnui", spune Aurora Feier, învățătoare.

Elevii au început cu proba scrisă la limba română, în cadrul căreia le-au fost evaluate competențee de întocmire a mesajelor scrise. Mâine va urma proba de citit, iar ultimul va fi testul de matematică. Față de alte examene, notele obținute la evaluare nu vor fi făcute publice.

"Fiecare părinte va fi luat individual pentru a i se arăta lucrarea și pentru a se discuta despre evoluția elevului", a precizat Lăcrimioara Cabai, președinta de comisie de la şcoala Dacia din Oradea.

Elevii care termină ciclul primar vor fi testați începând cu 26 mai. Pentru cei din clasa a Vi-a prima proba va avea loc în 2 iunie.

Reporter: Diana Grad
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri