Sticle de pălincă în straie populare

Data publicării:
sticle palinca 190515

"Îi făcută din două piese, deci îi sumnă, cămeșă, așa am mimat cu mânecuță cam cum ar sta o oșancă; pe urmă i-am pus batic aici, i-am pus mărgelele, i-am făcut dop cu mărgele și atunci omu are două obiecte, doi în unu", explică Anica Mare, meșter popular.

Confecţionarea vestimentaţiei pentru sticlele de pălincă este extrem de migăloasă şi cere multă îndemânare şi răbdare.

"Să măsor să văd cât de lungă îi trabă sumna, cum se zice la noi în Oaș. Cam așa de lungă îi sumna, unde la fel vine și ea cusută", spune Anica Mare.

E apoi rândul dopului să fie transformat într-un cap de oşeancă, împodobit cu batic şi coronița.

"Toate-s în regulă și acum ultimul se pune dopul. Așa foarte frumoasă, sticla este gata. Mai lipsește ceva înăuntru care fiecare își pune după dorință, ba de prune, ba de mere, ba de pere."

Sticlele etichetate în atelierul Anicăi din comuna Bixad au ajuns deja pe masa unor miri sau la petreceri de botez, iar în curând vor ajunge şi în străinătate. În Italia, America sau Dubai au ajuns și păpușile Anicăi Mare, îmbrăcate tot în straie tradiționale populare din Țara Oașului. A primit, în schimb, o păpușă care o reprezintă pe prima doamnă a Americii, Michelle Obama.

"Mi-a făcut doamna Anica o păpușă așa mare și am dat cuiva în Albania. A zis că așa ceva nu o văzut în viața lor. Toți de acolo, din comuna aceea din Albania, merg să o vadă că a pus-o în ceva vitrină", povesteşte Ana Torz, meșter popular.

"Dacă aș putea să îi pun suflet, i-aș pune să vorbească. Pentru mine e ca și o terapie; m-am obișnuit cu ele, le fac din ce în ce mai frumoase", recunoaşte Anica Mare.

Sticlele care ies din mâna "mamei păpușilor", cum o ştiu toţi vecinii pe Anica, se vând cu 50 de lei. Prețul unei păpuși în costum oşenesc pornește de la 40 de lei și poate ajunge la 250 de lei.

Reporter: Diana Grad
Operator: Tiberiu Catrișcău

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri