Stoc dublu, pagube de zeci de mii de lei. Iarna blândă a crescut cantitatea de antiderapante rămase pe stoc în Oradea

Data publicării:
antiderapante

Acest utilaj se străduieşte să pună la adăpost sarea care ar fi trebuit să fie împrăștiată pe străzile acoperite de zăpadă din Oradea. Vremea atipică a dat însă peste cap calculele iniţiale ale firmei de deszăpezire.

"Iarna aceasta au fost doar patru zile în care a nins în Oradea. Astfel, firma de deszăpezire a rămas la sfârșitul sezonului rece cu munți de nisip și sare nefolosiți", a explicat Bogdan Costea, reporter Digi24 Oradea.

"500 tone de sare e cantitatea minimă cu care începem iarna, iar datorită faptului că a fost foarte blândă, noi suntem cu un stoc mai mare decât acesta în momentul actual", spune Ionel Ban, director de producție al firmei de deszăpezire.

Nu mai puţin de 1000 de tone de sare au fost adunate în depozitele firmei orădene. Reprezentanţii firmei însărcinată cu deszăpezirea oraşului spun că s-a ajuns în această situaţie şi din cauza modului în care sunt concepute contractele cu furnizorii de sare.

"Ne obligă să avem un grafic de livrare și cantități programate pentru ridicare care dacă nu se respectă se aplică penalități. Nu depinde de noi faptul cum va fi vremea să putem avea consumul planificat la ridicare", spune Ban.

Departe de a fi un avantaj, stocul dublu îi aduce societăţii pierderi de zeci de mii de lei, pentru că substanţele se distrug în timp.

"Pe parcursul anului 2016 pierderile suportate în cazul materialului antiderapant avut pe stoc din iarna 2015 - 2016 sunt undeva la 15%, ceea ce înseamnă din 1000 de tone un calcul matematic simplu 30 de mii de lei net", a declarat Vlad Tătaru, purtător de cuvânt al firmei de deszăpezire.

Este al treilea an în care vremea blândă a făcut ca depozitele de material antiderapant din Oradea să nu se mai golească.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri