Sari la conținut

Studenții cer burse mai mari, universitățile cer răbdare

Andreea Szasz studiază muzica la Universitatea din Oradea și, la fel ca majoritatea studenților, recunoaște că nu o duce strălucit cu banii. Dacă părinții nu ar ajuta-o financiar, "atunci renunț la facultate", spune tânăra. 

"Dacă părinții tăi au un venit mic, de abia te țin acasă, nu au cum să te țină în Universitate", completează o altă tânără.

În această situaţie, tot mai mulţi tineri renunţă la studiile superioare. Asociaţiile studenţeşti acuză subfinanţarea educaţiei.

"Rata abandonului universitar este aproape 40% la nivel national, la nivel local este 26.18%. Deşi CNFIS-ul prevede un fond de burse sociale de 575 de lei pentru studenţi, se acordă doar 250 de lei", susține Roland Olah, membru al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România.

În teorie, această sumă ar trebui să acopere cheltuielile cu mâncarea sau cele de cazare în cămine.

"La un cuantum de 250 de lei, chiria este mai mult de jumătate din bursă! Dar cheltuielile de hrană, de îmbrăcăminte, nu mai pun aici cele necesare pe parte academică cert suma este insuficientă", consideră Marius Deaconu, comisar educațional ANOSR.

Studenții solicită ca până în toamnă bursele sociale să crească la 575 de lei, iar în universități să fie angajaţi consilieri pe probleme de orientare profesională. În caz contrar, ameninţă cu acţiuni de protest.

Conducerea universității orădene susţine că aceste standarde vor fi atinse doar treptat, pe parcursul mai multor ani. În prezent, cea mai mare parte a bugetului este cheltuită asigurarea unor condiţii de cazare şi de învăţare la standarde europene. În schimb, instituţiile de învăţământ superior oferă alte avantaje, care nu au o legătură directă cu banii, printre care şi un orar flexibil.

Din cei peste 20 de mii de studenţi ai Universităţii, o mie primesc burse sociale, iar 2700 - burse de studiu.

reporter: Bogdan Costea
operator: Rezmuves Robert

editor web: Adrian Laboș