Sari la conținut

Studiu: Oradea, orașul cu cele mai bune facilităţi medicale

Cu 16 spitale - de stat şi private, peste 90 de cabinete şi zeci de farmacii, Oradea a fost desemnat centrul urban cu cele mai bune facilităţi medicale. Cea mai modernă unitate sanitară este Spitalul Judeţean de Urgenţă, al cărui bloc operator a fost refăcut, iar secţiile au fost dotare cu aparatură de ultimă generaţie.

Se dă o luptă continuă pentru viaţă în secţia de cardiologie intervenţională a Spitalului Judeţean din Oradea, locul în care ajung pacienţii cu diferite afecţiuni ale inimii. Nu multe sunt unităţile medicale care au un astfel de compartiment.

"Se pot face proceduri de dilatare percutană. Oradea este parte a programului naţional de tratament acut a infarctului miocardic. Numărul cazurilor a crescut progresiv, în ultimul an, în 2016, am avut un volum de adresabilitate de 1.800 de pacienţi”, spune dr. Virgil Popa, medic primar cardiolog la Spitalul Judeţean din Oradea.

Şi secţia de gastroenterologie este cuprinsă în programul naţional "Acţiune prioritară Endoscopie". Aici ajung, printre altele, cazurile de hemoragie digestivă.

"Aceasta înseamnă gardă permanentă pentru endoscopii digestive în caz de hemoragii digestive, înseamnă acţiune rapidă pentru pacienţii care sunt cu risc vital. Este în curs de amenajare viitorul spaţiu de endoscopie care va însemna trei săli ultradotate”, explică dr. Ciprian Brisc, şeful Secţiei de Gastroenterologie la Spitalul Judeţean din Oradea.

În urmă cu doar câteva săptămâni, secţia de neurochirurgie a fost dotată cu un microscop de ultimă generaţie care permite intervenţii delicate pe creier şi coloană. Este un aparat indispensabil pentru specialiştii care operează diferite tumori.

"- Vă uşurează munca?
- Categoric, de la timpul operator la incizia care se face la pacienţi, până la postoperator la externarea pacientului, e mult mai scurt”, susţine dr. Aurel Mohan, medic specialist neurochirurg.

De altfel, tot blocul operator cu zece săli de operaţii a fost renovat şi modernizat complet.

"Putem efectuate intervenţii chirurgicale pe care până acum nu le-am putut, un beneficiu pentru pacient, scade durata de spitalizare şi reintegrarea pacientului este mult mai rapidă”, a detaliat dr. Adrian Coţe, medic specialist chirurgie generală.

Conducerea spitalului spune că investiţiile realizate se regăsesc în calitatea serviciilor medicale.

"S-au făcut corelând capacitatea profesională a doctorilor, disponibilitatea lor de perfecţionare şi necesarul de aparatură medicală. Sunt şi specialităţi care se bucură de recunoaştere din toată ţara şi vin să se opereze la noi şi pacienţi din aproape toate judeţele ţării”, a declarat dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Oradea.

Toate aceste schimbări în sistemul medical din Oradea au fost apreciate cu ocazia unui studiu care a desemnat Oradea drept orașul cu cele mai bune facilități medicale. În top urmează Braşov şi Timişoara.

La nivel de regiuni, clasamentul este condus de Banat, urmat de Maramureş, Crişana şi Muntenia. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 170 de mii de persoane.

Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuţa